Perfecționismul este un concept larg dezbătut în psihologie, deoarece acesta, în asociere cu alți factori importanți ai personalității pot afecta atât viața personală și cea socială cât și viața academică sau cea profesională.
Deși, într-un cadru clinic, sunt evidențiate numeroase implicații negative ale perfecționismului, lupta pentru perfecțiune este considerată un atu valoros sau un defect de dorit în lumea corporatistă, deoarece în context organizațional perfecționismul este adesea perceput ca fiind o trăsătură pozitivă ce conduce la creșterea eficienței în muncă.
În ultimii 30 de ani s-au făcut mai multe referiri la relația dintre perfecționism și procrastinare și s-au realizat studii care au evidențiat influența perfecționismului asupra procrastinării (tendinței de amânare).
Odată cu dezvoltarea din punct de vedere tehnic crește și nevoia de angajamente și de termene-limită și implicit crește numarul acestora în cadrul activității unui individ, iar toate aceste angajamente și termene-limită determină un curs ascendent în ceea ce privește procrastinarea. Astfel, tendința de amânare a devenit o problemă îngrijorătoare, întrucât este caracterizată adesea ca fiind un fenomen dăunător, neplăcut, disfuncțional, a cărei frecvență de manifestare pare a fi în creștere.
Acest fenomen este de asemenea subliniat de către Jennifer Shannon în cartea sa – The Monkey Mind – Workout for Perfectionism -(2021). Autoarea este de părere că în ciuda tuturor cercetărilor și analizelor pe care le-a primit în ultimele două decenii, perfecționismul încă reprezintă un fenomen controversat, perceput de multe ori, în mod eronat, ca fiind o trăsătură pozitivă, de dorit. Ea menționează că trăim într-o cultură competitivă, în care performanța și imaginea pe care o prezentăm celorlalți sunt strâns asociate cu puterea, succesul și statutul social înalt. „Dar costul nostru este mare. Dacă nu îndrăznim să riscăm să facem o greșeală sau un pas greșit și nu ne putem ierta atunci când o facem, ne refuzăm libertatea de a risca, de a crea, de a explora și de a ne angaja pe deplin în fluxul vieții” (Shannon, 2021, p.1).
Altfel spus, perfecționismul nu reprezintă neapărat o trăsătură pozitivă în context organizațional, întrucât acesta poate limita creativitatea, inițiativa, inovația, curajul de a explora și a trăi experiențe noi.
„În cele din urmă, incapacitatea noastră de a ne ierta propriile greșeli continuă să fie singurul cel mai mare obstacol în calea succesului nostru profesional, relațiilor noastre, a dezvoltării noastre personale și a propriei fericiri” (Shannon, 2021, p.1).
Perfecționismul provoacă adesea temeri și întrebări de tipul: Dacă nu fac perfect mai bine nu fac deloc!, Dacă mă fac de rușine?, Dacă voi dezamăgi?, iar aceste temeri pot conduce către procrastinare.
Rory Vaden, deținătorul companiei americane de consultanță în leadership și coaching în vânzări, Southwestern Consulting, a scris și el în cartea sa – Procrastinarea Intenționată – (2015) despre viteza cu care s-au schimbat lucrurile în lumea corporatistă și despre consecințele presiunii de a livra rezultate, de a obține performanță. El a făcut o analiză a traficului de e-mailuri, pe o perioadă de șase luni, în cadrul a șase companii din domenii diferite. A descoperit astfel că, în medie, un director primește 116 e-mailuri în fiecare zi de lucru (Analiza traficului de e-mailuri efectuată de Southwestern Consulting, sept. 2013 – febr. 2014). Dacă ne gândim că dincolo de e-mailuri mai sunt mesajele text, mesajele vocale, ședințele, rapoartele, teleconferințele și apelurile telefonice ajungem să ne întrebăm când mai muncesc efectiv acești oameni, când mai îndeplinesc sarcinile reale de lucru respectând teremene-limită?
Roy Vaden subliniază, tot în cartea – Procrastinarea Intenționată – (2015) că rezultatul acestor schimbări uluitoare din ultimii ani este acela că se manifestă tot mai mult și mai agresiv o formă nouă de procrastinare, care cuprinde rapid și tacit locul de muncă precum un roi de albine ucigașe. În consecință sunt generate o serie de probleme în cadrul organizațional, cum ar fi: sufocarea inovației, schimbări de personal până la epuizarea de capital uman, proiecte eșuate și termene-limită ratate, angajați neimplicați în munca de echipă, potențial irosit și un mediu copleșitor marcat de viteză, stres și anxietate.
Așadar este evident că atunci când aceste două trăsături, perfecționism și procrastinare, se manifestă la un anumit nivel, fie separat fie împreună, sunt generate probleme care afectează tot mai mult calitatea vieţii oamenilor. Intensitatea problemelor poate varia de la un nivel minim, unde nu prezintă îngrijorare întrucât nu provoacă disfuncţionalitate, până la un nivel înalt, patologic, ce implică suferinţă provocată atât individului în sine cât şi indivizilor apropiați, semnificativi lui. Iar aceste probleme și disfuncționalități, transpuse în context organizațional, au un impact negativ asupra eficienței și productivității la locul de muncă.
